A DA DRUMUL

 

Concentrându-ne energia asupra lucrurilor care stau în puterea şi responsabilitatea noastră de a controla, lăsând tot restul, ne facem comportamentul mai pozitiv şi mai eficient. Nu mai pierdem timpul şi energia, încetăm să ne mai simţim frustraţi şi mizerabili. Începem să avem grijă de noi în cel mai adevărat şi mai bun sens al cuvântului.

 

Meditaţiile de aici sunt destinate sarcinii importante şi deseori grele, de a da drumul atitudinilor şi comportamentelor auto-distructive. Cu ajutorul lor putem înainta spre o pace şi seninătate mai mare prin abandonarea frământărilor legate de trecut sau viitor, a obsesiilor cu privire la problemele şi sentimentele altor oameni, a sentimentelor vechi de ruşine, vinovăţie, teamă şi durere, a relaţiilor distructive, nerăbdării, perfecţionismului, fricii, pesimismului şi gândirii magice.

 

Prin lăsarea în urmă a acestora, ne eliberăm pentru a trăi în prezent, şi pentru a construi un viitor mai bun. Scăpaţi de vechile obiceiuri de gândire care ne ţineau într-un loc, putem avansa pe calea creşterii spirituale. Putem ajunge la un nou mod de viaţă, mai sănătos şi mai fericit.

 

Acum suntem capabili să ne privim fără menajamente toate atitudinile şi comportamentele auto-distructive vechi, le recunoaştem şi le dăm drumul. Investim timpul şi energia necesară descoperirii şi abandonării tuturor acelor lucruri care ne-au reţinut de la fericire şi bunăstare.

 

Această abandonare s-ar putea să ne înspăimânte la început, până îi descoperim efectele relaxante în viaţa noastră. Aşa cum scria V. Ray în lucrarea sa „Un plan pentru creştere”, „Este ca şi cum ai învăţa să înoţi. Dacă intri în panică dând din mâini şi picioare, te scufunzi ca o piatră. Dar dacă te relaxezi complet şi te laşi în voia apei, ea te va ridica şi vei pluti. Tot aşa ne putem relaxa acum în cursul apei vieţii, având încrederea că Puterea noastră Superioară va avea grijă de noi.”

 

Veronica Ray