Principiile psihologiei adleriene – partea I –

– partea I –

1.Orice comportament are o semnificatie sociala .

principiile 1

Conform lui Adler comportamentul uman este motivat de trebuinţe sociale, oamenii fiind în mod inerent fiinţe sociale. El oferă o viziune optimistă şi umanistă asupra vieţii, considerând fiinţele umane profund capabile de cooperare pentru a trăi împreună, de a lupta pentru îmbunătăţire, autoîmplinire şi de a contribui la binele (bunăstarea) comună. Conceptul central al psihologiei sale este „sentimentul de comuniune socială” (numit şi interes social, sentiment social, sentiment comunitar, simţ social).

2.Personalitatea umană are unitate şi teme directoare.

Persoana este o unitate indivizibilă  şi are nevoie să fie înţeleasă ca „persoană totală”, în care gândurile, sentimentele, acţiunile, visele, amintirile şi chiar fiziologia merg în aceeaşi direcţie.  Persoana este un sistem în care întregul este mai mare (decât) şi diferit   de părţile sale. În acest întreg Adler a văzut unitatea persoanei, în al cărei comportament există o temă consistentă, directoare (în cazul fiecărei persoane).

3.Comportamentul este o funcţie a percepţiilor noastre(subiective).

Cum ajungem să dezvoltăm această temă? Este un proces activ şi creativ în care indivizii atribuie semnificaţii experienţelor de viaţă cu care se confruntă. Din acest material brut ei construiesc realitatea subiectivă la care răspund. Nu experienţele din copilărie sunt cruciale ci actualele interpretări ale acestor evenimente.

4.Orice comportament urmăreşte un scop.

Adler susţine că orice comportament urmăreşte un scop şi este direcţionat spre o ţintă, deşi indivizii nu sunt întotdeauna conştienţi  că au astfel de motive. Dacă indivizii au anumite capacităţi pe care nu şi le dezvoltă sau nu le utilizează, această lipsă de acţiune serveşte unui scop. Utilizarea este mai importantă decât posesia.Indivizii nu sunt victime pasive ale eredităţii sau mediului ci sunt construiesc şi interpretează în mod activ situaţiile (subiecţi).

5.Străduinţa spre semnificaţie explică motivele.

Adler a descoperit că, drept urmare a neajutorării sale iniţiale, un  copil mic  se simte inferior şi se luptă să depăşească sentimentul de incompletitudine prin progresarea către un alt nivel al dezvoltării.  Trăirea inferiorităţii şi compensarea acesteia devin principiul dinamic al motivaţiei, mişcând individul de la un nivel de dezvoltare spre altul. Această străduinţă/ambiţie durează întreaga viaţă. Acest proces începe în copilăria mică, atunci când copilul devine conştient de inadecvarea sa, în special când se compară cu copiii mai mari sau cu adulţii. Ca rezultat ei trăiesc ceea ce Adler numea „situaţie –„(minus). Sentimentele de inferioritate devin motivaţia străduinţei spre ceea ce el numea „situaţie+”(plus).

Adler susţinea că noi nu ne ghidăm întotdeauna în acţiunile noastre după realitate, ci şi după ficţiune. Adler a lansat conceptul de „scop final”, care este o creaţie fictivă, o situaţie ideală imaginară care ghidează persoana în prezent. Scopul final este rezultatul unui proces care este unic pentru fiecare individ, un proces numit de Adler „logica privată”.

Fără suport potrivit şi încurajare în anii formativi ai vieţii, indivizii pot ajunge să dezvolte sentimente exagerate de inferioritate şi să se străduiască spre atingerea unui scop de superioritate imaginară, evitând testele reale pentru sine. Scopul lor final va fi egocentric, pe partea nefolositoare (celorlalţi) a vieţii, în loc de scopul cooperării şi al sentimentului de comuniune. Astfel de indivizi îşi vor dezvălui auto-interesul, preocuparea pentru putere, evitarea şi retragerea.

 

Recommended Posts

Leave a Comment